Vorbeam de curand cu fetele despre perceptia oamenilor asupra psihologului. Am ajuns rapid la concluzia ca exista o mare confuzie la nivelul asta, in mare parte pentru ca nu exista informare, dar si pentru ca sunt multi asa-zisi psihologi (am postari mai vechi cu exemple) care strica brandul. So heeeerree I aaaam to saaaave the daaayyyy!! No, just kidding. Vreau doar sa explic niste lucruri, pentru ca in general oamenii au multe nedumeriri cand vine vorba sa apeleze la noi. Asa ca: lasati clientii sa vina la mine, vorba aia :)
1. Psihologul e diferit de psihiatru. Trei sferturi din populatie confunda psihologul cu psihiatrul, confuzie urmata de vesnica intrebare: dar de ce sa ma duc la psiholog, ce, sunt nebun?!!
Sunt doua lucruri total diferite. Si nu, daca te duci la psiholog nu esti nebun. Nu esti internat, nu iti dam pastile, nu te legam. Nici macar nu te numim pacient, ci client, pentru ca noi iti oferim niste servicii pe care tu le platesti.
Backgroundul educational e diferenta primara. Psihiatrul a facut medicina, therefore e doctor, therefore poate sa-ti dea retete sau sa te interneze. Terapeutii nu fac asta. Noi nu avem rezidentiatul, insa dupa ce terminam masterul trebuie sa lucram minim 2 ani sub supervizare, dupa care devenim consilieri/terapeuti autonomi.
Dupa 3 ani de facultate si aproape 2 de master, plus grupuri de dezvoltare, incep sa cred ca psihologia te invata sa fii om, in adevaratul sens al cuvantului. Sa fii empatic, sa ai rabdare sa asculti, sa fii sincer interesat de persoana din fata ta si nu de plata de la finalul sedintei. Metaforic vorbind, cam asta facem noi. Suntem oameni si ii ajutam pe ceilalti sa-si regaseasca armonia si linistea interioara. Sa depaseasca momentele mai grele, sa capete incredere in ei, sa-si clarifice anumite lucruri din trecut si din prezent.
2. Va rog eu din tot sufletul, in momentul in care va hotarati sa mergeti la psiholog, verificati-l pe respectivul si la chiloti daca se poate (e, nu chiar, dar intelegeti voi). Ce facultate a facut (eu n-am incredere in astia de la particulare, nu zic ca sunt toti la fel, dar cei mai multi n-au nicio legatura), ce master, ce formare are, unde si cu cine s-a format, pe unde a mai lucrat, cata experienta are, articole, carti, bloguri, orice.
Nu mergeti la plesneala pentru ca riscati sa iesiti din cabinet mai traumatizati decat ati intrat! Sau in cel mai bun caz, doar cu niste bani pierduti aiurea. Mergeti cat se poate pe recomandari de incredere, sau daca nu aveti, google him/her!
La cei din provincie mi-e si frica sa ma gandesc (mai putin cluj si iasi, unde sunt centre mari de formare) - ce formare continua or face ei? Ce expertiza or avea?...
Daca aveti povesti cu mersul la psiholog, please do share.Ma gandesc cat de relevant mai e faptul ca respectivul e
inscris la colegiul psihologilor atata timp cat si aici conteaza din ce in ce mai mult sa platesti cotizatia decat sa fii un profesionist.
Totusi, astia au niste criterii care te obliga sa fii la curent cu tot ce se intampla in domeniu, which is a plus.
3. Din nou, e foarte important ce formare are.
Cei mai multi oameni considera ca exista un singur tip de psihologi si atat. Nu. Daca va uitati voi in dreapta blogului meu, psihopupu stuff section, o sa vedeti o parte din posibilele orientari. Psihanalisti (de obicei se confunda termenul de psihoterapeut cu cel de psihanalist, dar nu au treaba. Psihoterapeutul poate fi si altfel decat psihanalist), gestaltisti, cognitiv-comportamentalisti - toti au tipul lor de abordare, tehnicile lor specifice si chiar si un mod diferit de a se raporta la client. De exemplu, psihanalistii sunt "cei cu canapeaua", ca sa intelegeti mai usor. Ei sunt de obicei mai formali, mai neutri, daca nu chiar reci. Gestaltistii, experientialistii si nu numai sunt umanisti - calzi, mult mai prezenti in relatia terapeutica si mai deschisi in a-si exprima propriile sentimente si ganduri.
Diferentele sunt enorme si as putea sa va vorbesc ore intregi despre diferenta intre psihanaliza si experientialism. Dar nu am timp. De-asta va rog sa va informati sau cel putin sa intrebati pe cineva avizat.
Este foarte important ca orientarea, abordarea, cat si stilul terapeutic sa se plieze pe tipul vostru de personalitate, dar si pe problema cu care veniti. De exemplu, pentru o simpla consiliere, merge programarea neuro-lingvistica sau cognitiv-comportamentala; pentru fobii, la fel, cognitiv-comportamentala; daca vrei terapii scurte, nu apela la psihanaliza, pentru ca astia te tin cu anii; pentru traume nu mergi la consilier, mergi direct la psihoterapeut; and so on.
Altfel, risti sa ramai si cu problema nerezolvata si sa mai si zici ca toti psihologii sunt de cacat, which is not true.
Dincolo de toate astea, cred ca cel mai mult conteaza cat de bine se pliaza terapeutul cu clientul. In definitiv, poti tu sa aplici toate tehnicile minune din lume pe omul ala, daca nu ai reusit sa construiesti o relatie cu el si sa-l faci sa aiba incredere in tine, poti sa te dai si cu curul de pamant, tot degeaba.
Cunosc oameni care s-au dus la psihanalist si sunt foarte multumiti de ritmul in care se desfasoara totul (asta e, uneori nu suntem pregatiti pentru schimbare), la fel si oameni care se duc la cognitiv-comportamentalisti pentru dileme mai profunde si afla lucruri pe care eu nu credeam ca o sa le descopere acolo.
De exemplu, n-as fi crezut ca un cogn - comport. s-ar pricepe la interpretarea somatizarilor si ca ar intra in discutii profunde despre relatia clientului cu parintii sai, atata timp cat orientarea este foarte pragmatica, americaneasca, de scurta durata, centrata pe rezultat si strict pe modificare de comportamente, nu si pe identificare de cauze profunde (lucru cu care se ocupa psihanaliza).
In fine, aici sunt si limitarile mele probabil, pentru ca am ales o orientare eclectica, una care le combina in mod armonios pe toate si ia ce e mai bun din fiecare. Si mi-e greu sa le vad functionand independent. E ca si cum ai avea doar o mana, esti ciung.
4.
Psihologii nu dau sfaturi. Nu va asteptati ca in momentul in care va duceti la consiliere sau terapie, omul repectiv sa va spuna ce sa faceti sau sa va rezolve problemele instant. Asta inseamna ca voi ati ramane in rolul de Copil iar pe noi ne-ati responsabiliza sa facem totul in locul vostru. Ideea e ca veniti aici ca noi sa va ajutam, sa va facilitam procesul prin care sa descoperiti singuri resursele prin care sa iesiti din situatia in care va aflati.
5.
Psihologii nu citesc ganduri. Nu avem un glob de cristal undeva ascuns prin care ne dam seama la ce va ganditi, ce simtiti, ce va place sa mancati si cum erati voi acum nu stiu cat timp. Nu va facem profilul de personalitate imediat ce ati intrat in camera si ati spus buna ziua. Oameni suntem si noi!
6.
Nici psihologii nu sunt perfecti. Si noi avem problemele noastre, si noi o mai dam in bara si nu avem relatii perfecte. Ideea e ca noi avem un background facilitator, ca sa zic asa. iar cei care sunt cu adevarat interesati de dezvoltarea lor personala si fac ce fac cu placere au un interes mai mare in a fi mereu prezenti si in a evolua, atat ca oameni, cat si ca profesionisti. Evident, exista si cei de care vorbeam la inceput, pentru care psihologia e doar o meserie, nu o vocatie. De ei mi-e cel mai frica. Sunt exact ca educatoarele alea psihopate de care mai auzim la televizor si care bat copiii.
V-am ametit destul? Bine. Pentru alte intrebari, sunt aici.
.bmp)
