Ieieeeiiiiiii

Happy anniversary to us! A trecut juma de an, can't believe it:)

Cum ar zice droopy: i'm happy :))))

1000 de bubecsi for you :*

Fara titlu

Stau si ma gandesc cate drame si depresii se nasc zilnic din lipsa de comunicare. Un tata care si-a respins initial fiul si acum nu mai stie sa se apropie de el pentru ca ii e teama de respingere. O femeie care s-a simtit data la o parte in familie cand era mica si nu si-a exprimat durerea fata de ai ei. Un cuplu care a adunat atatea resentimente de-a lungul timpului incat nu mai gasesc nicio legatura intre ei care sa readuca relatia la viata.

Mi se pare ca majoritatea minimalizeaza lucrurile care i-au durut la un moment dat - de teama, din vinovatie fata de propriile sentimente pe care nu le pot accepta. "E, si ce daca m-au batut? Bataia e rupta din rai", "ce mai conteaza acum, oricum e prea tarziu", "oricum nu o sa inteleaga", "nu pot sa comunic cu un asemenea om, e plin de rautate". Inutil sa mai vorbesc de proiectii si reprimare aici.

Multi cred ca ceea ce au trait nu este traumatic pentru ei si ca "au iesit ok, in ciuda evenimentelor". Un fiu respins de tata, supraprotejat de mama si cu un scenariu de abandon reintarit la nesfarsit se mira totusi de ce la varsta la care altii sunt de mult insurati nu a avut nicio relatie serioasa. Zice ca e ocupat, ca e el prea pretentios, ca n-a gasit pe nimeni care sa merite. Probleme de atasament? Cu siguranta.

Altul, tot cu o istorie de abandon nu stie ce e increderea in el. E introvertit, se subestimeaza si isi autosaboteaza orice proiect. Daca nu au fost altii care sa-i ofere incredere de la bun inceput, acum e mai greu s-o creezi din nimic...

Altul, crescut de bunici pentru ca parintii "nu aveau mama timp pe vremea aia" - el il traieste ca pe o respingere. Apare si sora mai mica, de care el ulterior trebuie sa se ocupe la o varsta in care altii ar trebui sa aiba INCA grija de el. Mai e o surpriza atunci sa-i vedem evolutia la maturitate? Poate putin histrionic, in dorinta de a obtine afectiunea si atentia de care nu a avut parte cand era mic. Poate putin nevrotic in a cere si oferi dragoste. Poate cu sentimente ambivalente fata de partenere (ambivalenta neexprimata fata de parinti, de fapt). Poate obisnuit sa faca totul pentru toata lumea. Poate obisnuit sa se suprasolicite, uitand sa se pretuiasca pe sine cu adevarat. Sau, la extrem, de ce nu si borderline (golul interior care astepta sa fie umplut cu iubire)? Dar asta depinde si de cat de hranitoare a fost relatia cu bunicii.

Altul, care a experimentat divortul parintilor, nu poate trece peste el, dar nici nu poate deschide subiectul, fiind tabu sau prea dureros pentru ambele parti.

In fata acestor drame, toti redevenim copiii raniti care am fost. Chiar daca la suprafata suntem manageri, oameni de cariera sau deja parinti la randul nostru, purtam ranile astea fara sa ne dam seama. Si mai ies la suprafata din cand in cand in relatie cu partenerul, cu seful, cu colegii...

Sunt o mie de variante, dar solutia e una singura. Acceptati-va sentimentele, oricare ar fi ele fata de trecutul vostru: tristete, regret, furie, ura.

Constientizati-va trecutul si ranile. Si faceti ceva VOI sa le vindecati, pentru ca nu o sa vina nimeni sa va salveze. Duceti-va si spuneti-i mamei, tatalui, fratelui, surorii, bunicilor sau oricui altcineva care v-a marcat tot ce aveti pe suflet. Ce ati avut nevoie si v-a lipsit. Ce aveti nevoie acum si va lipseste. Pentru ce ii multumiti si pentru ce nu. Ce ati inteles odata cu trecerea timpului. And the truth shall set you free - mai important decat feedbackul pe care o sa-l primiti de la persoana respectiva

Mai rau decat acum nu are cum sa fie, think of it this way.

Si ranile se vor vindeca.

M-am hotarat ce tatuaj vreau. O rana cusuta care se vindeca. O semi cicatrice. What could go better with my story?

Weekendul asta am fost acasa si am vorbit cu maica-mea. A fost mai bine decat ma asteptam. Si am inteles de ce a luat deciziile pe care le-a luat si de ce e acum cum e. Am inteles nu doar rational, ci si emotional, nu doar cu capul, ci si cu inima.

Si m-a durut (ce ti-e si cu granitele astea) sa aud toata viata ei. But that's how things are. Mi-am dat seama ca eu nu pot decat sa lucrez la capatul meu de relatie - capatul de relatie cu ea, cu tata, cu fratele meu. Nu pot sa le imbunatatesc si relatiile dintre ei.

Inainte de ea am facut pace si cu un fost iubit din liceu. L-am cautat si in gaura de sarpe, i got it off my chest si a fost ok. Imi place sa fac ordine. Mai am cateva persoane pe lista, dar las sa se aseze ce am lucrat pana acum :)

Oh well, another day, another victory.

Matilda - salvata in ultima clipa!

Am avut ceva palpitatii zilele astea, recunosc. Pinky a vrut s-o dea pe Matilda (pe Matildaaa!!) - buuuuuuu! - pe un peugeot 307cc, o honda plus 2000 de Eur, just enough pentru un craciun perfect la barcelona. Dar cred ca Matilda nu a vrut sa plece.

Ca dovada, am luat-o inapoi(aplauze pe fundal) cu surle si trambite si cu lacrimi in ochi. We heart her. She's our girl :)

Cu plecarea in tromba, cu lookul suparat, cu sunetele inconfundabile...aaahhh...am mangaiat-o la plecare.

Upcoming plans: scurtam vacanta la barcelona, motorul se va naste undeva la primavara and there, we're all happy :)

Greu si cu relaxarea asta

Ieri am fost la spa (cadou cu intarziere de ziua mea, nu va impacientati) - jacuzzi, masaj si sauna, that is. Pfoaaaiii, tot restul zilei a fost un infern, un fel de hai-mai-repede-cu-treaba-ca-nu-mai-am-rabdare. La munca m-am agitat ca sifonul sa termin mai devreme, am facut si slalom prin oras ca deh, de cand cu greva de la nenea metrorex am descoperit si transportul in comun la suprafata (basically, zilele astea cred ca toti am alergat ca niste gaini fara cap - toti intrebau in stanga si-n dreapta cum naiba sa ajunga in locul x).

Desi de obicei sunt foarte zen, ieri m-am stresat de 1000 de ori mai mult in asteptarea relaxarii. Iar cand s-a terminat, dezamagirea a fost cu atat mai mare - pe principiul "doar atat?"

La final, m-a mai lovit si o durere infernala de cap care nu a cedat nici la pastile si m-a facut total nefunctionala.

Concluzie: data viitoare chem o maseuza acasa. Asa o sa pot sa ma culc direct dupa si nu o sa mai trebuiasca sa ies in frig. Reflexoterapie, anyone?

P.S. Cred ca asa facem cu toate lucrurile din viata noastra - alea pe care ni le dorim atat de mult. Fantazam, exacerbam, nu mai vedem restul aspectelor care ne bucurau inainte, pierdem contactul cu realitatea si nu mai traim in prezent. Si de ce? Pentru ca de cele mai multe ori, drumul e mai frumos decat destinatia in sine. Dar si pentru ca toti avem o mica latura obsesionala, zic.

Ce mi-ar fi placut sa ascult la masaj:

An atlas of schizophrenia

Asa cum am promis, o varianta de dupa anul 2000.

Aici

E strict informativ, pentru outsiderii care vor sa stie ceva in plus :)

MJ recommends Life After Work

Am fost ieri invitata in mod spontan sa particip la un funshop. Pe creativitate. Prima mea reactie a fost: iarasi creativitate? Pentru ca de obicei la cursurile de genul asta ti se vand mai multe clisee decat la oricare altul. Si culmea, ai numai sarcini plictisitoare de facut.

Dar na, pe principiul yes man, am ajuns acolo tarata de motivatia interioara si de prietenia care ma leaga cu una dintre fondatoarele conceptului.

Little did I know. Cu toata sinceritatea, am iesit de acolo mai plina de energie ca oricand, ba mai mult, l-am si carat pe pinky pe jos de la romana la unirii pe jos, timp in care i-am impuiat capul cu ce s-a intamplat acolo.

First, trainerita - sau muza, cum vrea ea s-o numim. Vesela, tanara, plina de energie pozitiva si culoare. Am bonduit din prima.

Apoi atmosfera. Nu rigida si stiff, ci foarte relaxa(n)ta si prietenoasa. Nu intr-o sala de curs rece si ucigatoare de orice potential, ci la british council, cu fursecuri si ceai cald pe tot parcursul a celor 2 ore.

Apoi oamenii. Foarte diferiti. Ingineri care vor ceva nou, fosti corporatisti care au renuntat la tot si s-au apucat de alta facultate, care isi valorifica hobby-urile si care la 40 de ani vor sa se reinventeze. Profesoare la 50 de ani care vor sa omoare rutina. Oameni din PR, cu zvac si ambitie. Ne-am imprietenit instant si a fost ca o gura de aer proaspat pe principiul "uite bah ca se poate!"

Apoi discutiile. Nu am ars-o teoretic, vorba Sandrei, cum se intampla de obicei la traininguri, cu manuale mai ceva ca dexul in fata.

Am desenat, am glumit, ne-am lasat imaginatia sa zburde si in primul rand am renuntat la blocajul cu care venim din scoala: eu nu pot, nu o sa-mi iasa, nu ar trebui sa iasa asa etc. Ne-am jucat cu concepte si am inventat pe rand tipuri noi de scaune si de creioane, in ideea sa renuntam, macar in prima faza, la planul realist (cu bugete, deadlineuri, fezabilitate etc) care de obicei ne demotiveaza.

Am invatat cum sa facem diferenta intre planul imaginar si cel realist si cum sa punem si sa ne punem intrebarile cu privire la ideile noastre cele mai trasnite astfel incat tot potentialul si toata nebunia sa iasa la suparafata.

Si asta a fost doar primul curs. Mai avem inca trei funshop-uri la modulul asta. Mai mult decat sa fii creativ, inveti sa te reinventezi, sau dupa caz, sa te descoperi cu tot ce ai tu mai bun in tine.

Pe mine m-a ajutat chiar de la prima intalnire, pentru ca de obicei am blocajul asta venit din autosabotare - n-am incredere in mine destul, nu ma joc destul cu ideile si mai ales cu partea dreapta a creierului, care e mai atrofiata (stanga e cea cu logica, cea dreapta e cu emotii, sentimente, imagini, senzatii etc) :))

Asta e conceptul de life after work. Exista viata dupa multinationala? vorba unuia dintre participanti. Exista, se pare.

Ce mai puteti sa incercati?

- improvizatie teatrala (sursa enorma de deblocare si de tavaleala pe jos de ras)
- cursuri de fotografie
- cum sa faci bijuterii hand-made
- dezbatere si argumentare
- modelaj si prelucrare fimo
- safari urban
- hair styling
- expresivitate prin dans

Puteti sa va inscrieti la VreauSaMaInscriu@lifeafterwork.ro, sa intrati pe site-ul lor sau sa cereti detalii la elena@lifeafterwork.ro

Enjoy!

La multi ani mie!

Sa-mi traiesc :)))

Pentru cei interesati de astro...

Am gasit un site foarte bine documentat.

Daca va stiti ora exacta a nasterii, la astrograma va zic si de relatiile cu parintii din copilarie, si ce anume v-a traumatizat si tot, tot, tot. La mine, parca as fi scris eu caracterizarea aia...

De vazut: raportul de personalitate, raportul vietii personale, raportul financiar, raportul vocational, calcularea bioritmului si horoscopul detaliat.

Pe mine m-a nimerit si cu perioada mai neagra, deci...

Site-ul: www.astrospot.ro

Recomandari

Dupa experienta de la Obregia, am zis ca e cazul sa ma mai documentez. Asa ca mi-am luat cartea asta - de-abia astept sa o citesc. Ca tot vorbeam de atractia fiecaruia fata de un anumit tip de patologie, this is it for me :D. Ceea ce explica scindarea periodica :))

Later edit (13 nov): autorul e contemporan cu Freud, deci nu stiu cat de up-to-date e cartea dpdv stiintific. Momentan, nu am citit decat putin din ea, dar mi se pare ok-ish. O sa va anunt cand gasesc ceva dupa anul 2000, preferabil.


A! Plus un set de carti ce pot fi folosite ca tehnici de relaxare, dar si ca jocuri proiective. Pe o parte au desene incarcate de simbolistici profunde, iar pe spate mesaje pentru usurarea vizualizarii si relaxarii.

Nu stiu cat de productive sunt pentru scopul pentru care au fost ele create de felul lor (relaxare si atat) - eu le-as folosi insa cu siguranta in locul cardurilor OH, utilizate de obicei pentru facilitarea asocierii libere si proiectiei in terapie.


Pachetul arata asa:





si l-am luat de la carturesti.

Antichristul - promisiunea de saptamana trecuta

Nu cred ca a mai fost vreun film de la the ring incoace care sa ma sperie in halul asta. Ce-i drept, nici nu am fost pregatita psihologic anterior si ma asteptam cel mult la o drama, nu la o trauma dusa pana la horror. Tine doar o ora si jumatate, dar nici nu aveti nevoie de mai mult.

La final, simteam nevoia sa ma uit la ceva foarte light, la o comedie sau orice ca sa mai dispara din apasarea cu care m-a lasat vizionarea.


Nu va lasati pacaliti de scenele de sex si de penisul imens al lui Defoe din primele 5 minute, nu despre asta e filmul, desi o sa mai apara frecvent si mai tarziu, chiar intr-o scena explicita de masturbare.

Daca suneti mai pudici sau mai slabi de inima, nu e pentru voi filmul asta. Insa daca aveti puterea sa rezistati pana la final, o sa vedeti multa simbolistica si o sa puteti sa trageti multe concluzii.

1. Scena de inceput vine in contrast cu tot restul filmului. E singura fericita, marcata de placere si iubire. De observat muzica relaxanta, linistitoare - prevestitoare a furtunii. In timp ce fac sex, copilul celor 2 iese din patut si sare din greseala pe geam (viata/sex si moarte in acelasi decor; foarte frumos surprins totul ca intr-o scena de-a lui tarantino in care toti mor in slow-motion pe muzica debila, tocmai pentru a ilustra nimicnicia si desertaciunea vietii). Restul scenelor sunt foarte negre, morbide chiar, dublate de o muzica sinistra, de stranietate si intuneric - mai mult sau mai putin metaforic.

2. Filmul este impartit pe capitole, incercand intr-un fel sa portioneze toate fazele durerii - negare, negociere, furie, depresie, resemnare si acceptare, la ultimele nemaiajungand din pacate.

3. Am plecat setata sa vad filmul asta pentru ca barbatul e terapeut si se pune problema cat de etic este faptul ca el face terapie cu sotia lui, refuzand s-o lase internata, cu atat mai mult cu cat si el trece prin aceeasi durere ca si ea. Intr-un fel, si el se responsabilizeaza atat pentru eveniment, cat si pentru faptul ca nu poate sa o scoata din starea asta.

4. Sunt urmarite trairile femeii - de la durere, la culpabilitate pentru moartea copilului - ea stia ca el obisnuia sa mai iasa din pat si mai mult, il si vazuse in momentul in care facea sex cum venise la ei in camera si privea...

Interesant cum ea incearca sa fuga de durere - din nou - prin sex. Lasa impresia ca vrea sa adanceasca in uitare si in placeri senzoriale, devenind chiar agresiva cu sotul ei cand acesta refuza sa ii faca jocul.

Suferinta ei este ilustrata foarte dramatic - ea devine practic o leguma care alternativ, izbucneste in stari de agresivitate incontrolabile. Are atacuri de panica periodic.

Fiecare replica mi se pare incarcata de greutate si de semnificatie pentru relatia lor.

5. El incearca prin tot ceea ce face sa o confrunte cu durerea ei, sa rupa cercul evitarii. O asigura ca suferinta e ceva natural, o faza necesara a procesului de vindecare, angajandu-se ulterior intr-un fel de terapie cognitiv - comportamentala (ha!) prin care o sa o puna fata in fata progresiv cu lucrurile si locurile de care ii este teama.

Asa ajung in padurea Eden ( nume simbolic pentru viata pe care o duceau inainte si pentru iadul cu care se confrunta acum), unde ea a stat o perioada cu un an in urma doar cu fiul ei ca sa scrie o carte.

Foarte interesanta discutia lor din tren - el ii induce o stare de relaxare si face exercitii de vizualizare a padurii (si de contopire cu elementele ei - asemanator tratarii fobiei prin care se face apropierea progresiva de agent) ca sa o pregateasca psihologic pentru confruntarea cu locul, dar si cu teama ei vizavi de acel loc.

6. De vazut si faptul ca padurea - simbol al inconstientului - este vazuta aici in ilustrarea ei ca un loc infricosator, intunecat, cetos (pt ca lucrurile ii sunt inca neclare) - ea trece podul pentru a ajunge la casa (trecerea). Se misca foarte incet, de parca ar fi trasa inapoi, de parca ar merge prin ceva vascos - si oare nu asa e sondarea inconstientului, dle Freud? Ceva vascos si anevoios? :)

Conectand cu prima semnificatie a padurii (edenul), putem vedea foarte clar cum ceva inainte placut, prin resemnificare, poate deveni traumatic (iar procesul terapeutic vizeaza exact inversul - transformarea acelui lucru traumatic in ceva cu sens pe cat posibil pozitiv sau cel putin sa fie integrat ca experienta).

7. Cert este ca amandoi se pierd pana la final in acest eden, paradoxal. Disocierea incepe din momentul in care ajung la locul de vacanta, ca dovada ca si el incepe sa aiba halucinatii (vizuale) - caprioara care poarta dupa ea puiul mort cu cordonul ombilical netaiat inca (simbol al sotiei sale, care inca nu s-a separat psihologic de fiul ei mort si care nu reuseste sa-si faca doliul). Regresia ei din cauza suferintei se vede foarte clar - in comportamentul infantil, neajutorat, in pasivitatea ei. Ea, odata ajunsa acolo, incepe sa-si auda fiul mort plangand si il cauta prin padure...

8. Mie mi s-au parut in mod desosebit interesante modalitatile prin care el, ca terapeut, incearca sa o "trateze", sa o ajute sa-si depaseasca teama (vezi scena cu trecerea de la o piatra la alta) - cel putin pentru profesionisti, sunt niste teme de discutat.

9. Alte simboluri: vulturul care devoreaza pasarile mai mici decat el: agresivitatea, latura distructiva ("mai bine traiesc eu decat tu" pe care am simtit-o la ea pana la final)

10. Poate cel mai incarcat moment este cel in care ea, total aflata sub vraja ideilor delirante, psihotice, fiindu-i atat de teama ca va fi parasita de sot, il loveste pana la inconstienta dupa care ii baga un fier in picior pe care ii aseaza si polizorul, aruncand apoi cheia cu care el ar putea sa iasa din chingi (am asa un deja vu cu saw deja aici...). Ce mod "frumos" de a ilustra cum teama de abandon te poate face sa il tii legat pe cel de langa tine, sa-i ingradesti libertatea (de exrimare, de actiune etc), sa devii atat de anxios incat sa-l vrei mereu pe celalalt langa tine.

Si la fel, cum vrand sa ajuti pe cineva sa creasca, sa evolueze, sa-l iubesti pur si simplu, ajungi tu cel prins in capcana si traumatizat.

Finalul este epic. Nu va spun ce se inatmpla cu ea. El in schimb ramane la acea cabana, total salbaticit, hranindu-se cu mure, total psihotic, avand halucinatii cu femei fara chip multiplicate la nesfarsit...

Filmul e foarte profund. Eu nu am redat decat o mica parte din aspectele subtile care m-au izbit. Ar mai fi de discutat, de exemplu, si relatia ei cu propria feminitate si legatura dintre asta si faptul ca practic si-a lasat copilul sa moara. Dar va las pe voi sa va jucati cu conexiunile...